Home » Știință » Specialiştii propun o nouă teorie privind formarea planetelor telurice

Specialiştii propun o nouă teorie privind formarea planetelor telurice

Specialiştii propun o nouă teorie privind formarea planetelor telurice
Publicat: 22.09.2017
Cercetătorii au fost mereu intrigaţi de suprafaţa planetelor care prezintă diverse similitudini sub stratul extern dacoperit de vulcani şi plăci tectonice.

O echipă de cercetători din cadrul NASA, Universitatea Hapton şi cea din Hong Kong propun un nou mod de înţelegere a răcirii şi transferului de căldură din zona interioară a suprafeţelor planetare şi modul în care acest mecanism generează apariţia zonelor vulcanice care domină planetele stâncoase. Science Magazin susţine că cercetătorii au creat o nouă ipoteză privind istoria geologică a obiectelor spaţiale din Sistemului Solar în special Mercur, Venus, Luna şi Marte, evoluţia sistemului terestru al acestora fiind dictată de un canal de căldură. 

De asemenea, specialiştii adaugă că răcirea acestor canale reprezintă un proces universal care poate explica structurile des întâlnite pe suprafaţa planetelor. ”Credem că acest concept de canale de căldură este important şi poate explica evoluţia tuturor planetelor telurice,” a declarat Dr. Justin Simon, din cadrul NASA.

Cercetătorii susţin că procesul de răcire a canalelor de căldură ar putea sta la baza evoluţiei tuturor planetelor, inclusiv Pământul, şi acestea pot reprezenta  tranziţia de la magma oceanelor către apariţia plăcilor tectonice. Canalele transportă căldură din interiorul planetei către suprafaţă prin intermediul ascensiunii mantalei. 

”Suprafeţele planetelor din Sistemul Solar sunt diferite, ceea ce duce la ideea că acestea sunt formate în moduri diferite. Însă, dacă analizele noastre sunt corecte, există un model universal de dezvoltare a primelor etape de evoluţie ale planetelor telurice, atât în sistemul nostru solar, cât şi în cazul celor din afara sistemului,” a declarat Alexander Webb din cadrul Universităţii din Hong Kong. 

Echipa a adunat dovezi geologice, geochimice şi geocronologice din cadrul planetelor telurice aflate în SIstemul Solar pentru a dovedi că aceste canale de căldură au dus la apariţia primelor mecanisme de formare a crustei de suprafaţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase